sâmbătă, 15 decembrie 2012

Live .Botosani.Ro va transmite in direct pe internet concertul caritabil "Vin colindătorii"


Live .Botosani.Ro va transmite in direct pe internet concertul caritabil "Vin colindătorii" organizat de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, împreună cu Asociația "Salvează o inimă" din Botoșani, duminică, 16 decembrie 2012, ora 14:30, la Teatrul Mihai Eminescu.

Concertul de colinde este susținut de Corul Misionar al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei "Sf.Ioan Cucuzel", avându-l dirijor pe Gabriel Corolea. În deschiderea evenimentului va concerta Corul "Sf.Stelian" - A.T.O.R Botoșani.


Fondurile strânse în urma evenimentului vor fi donate unei familii tinere din satul Iacobeni, comuna Dângeni, județul Botoșani, care vor ajuta la reconstruirea acoperisului casei, distrus de grindina din vara anului curent. Familia se afla intr-o situatie grea financiara, mama fiind si bolnava. Parinti a trei copii minunati, cel mai mare este in clasa a-II-a, fiind cel mai bun la invatatura din clasa.

Corul Ioan Cucuzel a luat fiinta in martie 2007,atunci cand Gabriel Corolea, student la facultatea de Litere din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, cunoscator de muzica psaltica si actual dirijor al corului, si-a facut un mic cor din prieteni studenti, si ei cunoscatori si iubitori ai muzicii psaltice. La inceput corul numara 30 de studenti, iar in prezent numarul acestora s-a dublat la peste 60 de persoane care canta cu drag in scop caritabil, incercand sa ajute mai multe persoane cu nevoi speciale. Primul concert caritabil a fost pentru o tanara studenta bolnava de leucemie din Iasi si a avut loc la sala Iustin Moisescu din Iasi, odata cu concertul pascal din 2008. Pana in prezent corul a lansat un CD cu "Prohodul Domnului", in stil athonit, iar cel de-al doilea CD a fost lansat in cadrul concertului de la Teatrul Mihai Eminescu din Botosani ce a avut loc in data de 10 decembrie 2010 si contine 15 colinde psaltice. De asemenea, tinerii membri ai corului participa in fiecare duminica la diferite parohii din Iasi si din judetul Iasi la sfanta Liturghie, trimisi de parintele Nicodim, secretarul Inalt Preasfintiei Sale Teofan Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

Membrii corului sunt studentii diferitelor facultati iesene, Facultatea de Teologie Ortodoxa, FEAA, Medicina si Farmacie, Litere, Filosofie, Hidrotehnica, Constructii, Arte, Automatica si Calculatoare, Biologie, Istorie, Sport, cunoscatori de muzica bisericeasca si psaltica. Corul s-a bucurat de un real succes in randul tinerilor studenti, ei formand de fapt cea mai mare parte din spectatorii concertelor la care a participat corul.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu