luni, 3 decembrie 2012

3 decembrie - Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati

In scopul integrarii persoanelor cu dizabilitati in viata sociala, politica si economica a unei tari, in 1992, Organizatia Natiunile Unite a hotarat ca 3 decembrie sa fie proclamata Ziua Internationala a Persoanelor cu Handicap.

Pentru restul lumii, 3 decembrie va fi un prilej de a reflecta asupra statutului pe care-l are categoria aceasta de oameni, de a schimba mentalitati, caci mai sunt inca persoane ce ii stigmatizeaza pe cei cu handicap, producandu-le o mare suferinta, potrivit Dromadaire.

Conventia Relativa a Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati a fost adoptata la 13 decembrie 2006, la sediul ONU, semnata de 147 de tari si a intrat in vigoare la 3 mai 2008. Este vazuta ca un instrument de aplicare a drepturilor oamenilor cu deficiente mentale sau fizice.

Intr-adevar, de cand exista o astfel de zi, s-au constatat progrese remarcabile in favoarea lor. Daca luam numai un exemplu, in Franta (unde 10% din populatia tarii sufera de un handicap), inca din 2005, oamenii cu dizabilitati sunt sprijiniti printr-o lege speciala. Ea accentueaza accesibilitatea locurilor de munca si incurajeaza angajatorii sa-i integreze pe cei cu diverse infirmitati, scrie ziare.com.

Lupta pentru ajutorarea persoanelor dezavantajate nu inseamna numai imbunatatirea conditiilor de viata ale lor, ci si identificarea
sursa:stiri.botosani.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu