Principiul Ramonei prin care si-a cladit viata si continua s-o cladeasca este: “Lupte-te pana reusesti, speranta moare ultima“.
Cu acest indemn la lupta, pentru a avea o viata mai buna, Ramona a reusit sa treaca cu oarecare usurinta prin greutatile pe care le-a avut in viata de cand se stie. Dumnezeu a vrut ca Ramona sa vina mai devreme pe lume, mama ei a nascut-o prematur la 7 luni, insa sanatoasa. Dar cauza sensibilitatii prea mari, Ramona a facut 5 aprinderi de plamani in primele 6 luni de viata si se presupune ca in acest interval de timp i s-a administrat un vaccin care nu avea voie sa-l faca. Atunci viata Ramonei s-a schimbat pentru totdeauna. La un an i s-a pus un diagnostic dur, encefalopatie infantila, cea ce inseamna o boala a creierului. Encefalopatia cuprinde la randul ei mai multe diagnosticuri mai mici. Mai exact, Ramona avea tetrapareza flasca, adica tot corpul ii era afectat de o paralizie (maini, picioare, ochi, gura, erau parti moarte). Doar intelectul era neafectat. Mamei Ramonei i-a fost sugerat s-o abandoneze. Dar, in loc sa faca asta, Niculina Lengyel a inceput lupta cu destinul fetitei ei.
Cand avea Ramona un an si jumatate, Niculina a aflat despre spitalul Dezna din judetul Arad unde l-a intalnit pe doctorul Barsan care i-a spus ca fata ei va avea o sansa sa se recupereze doar daca se munceste foarte mult cu ea. Niculina a inteles imediat mesajul si a inceput munca cu gandul ca intr-o zi va reusi sa o puna pe picioare pe fetita ei. Si a reusit asta.
Ramona mi-a martusit: “ Mamei mele ii datorez viata de acum. Mama mea a pus pe primul loc sanatatea mea in viata ei. Nu mai conta ca ea lucra doar noaptea pentru a fi alaturi de mine ziua ca sa-mi faca gimnastica ore intregi, nu mai conta ca era tanara si trebuia sa simta si ea bucuria de a trai. Tata se certa cu ea ca nu vrea sa aibe o viata de cuplu ca toti prietenii lor. La spital indura foamea ca sa mananc eu, suporta un regim de armata. La 5 si jumatate dimineata parintii trebuiau sa fie cu copiii in apa. Apoi toata ziua era cu mine la tratament pana la ora 18 “.
Dupa 1990, spitalul Dezna a ramas fara finantare, specialistii cei mai buni au plecat de acolo. Mama ei isi facuse treaba ei, ii dezvoltase muschii, o pusese pe picioare, Ramona mergea pe distante mici sprijinita, chiar facea cativa pasi singura. Dar mai departe nu se stia ce e de facut. Ramona mi-a spus ca a simtit toata copilaria lipsa unui specialist care sa o inteleaga, s-o invete cum ar trebui sa biruie marele ei dusman, frica de a merge, de a face un lucru nou. La Dezna nu l-a gasit, nici in alte parti unde a mai facut tratamente de recuperare, insa visa ca poate vreodata il va intalni. Cu timpul s-a resemnat crezand ca va ramane asa, mai ales ca doctorii au spus in fata ei ca nu se mai poate face nimic pentru ea.
Atunci Ramona s-a concentrat foarte mult pe scoala, si-a dorit mult sa invete sa citeasca si sa scrie, iar cu cat mergea la scoala mai mult cu atat isi dorea sa invete mai mult, sa afle informatii noi. Scoala devenise viata ei, nu au contat rautatile colegilor, profesorilor, ea era fericita ca reusea sa faca ceva pentru ea, singura, fara ajutorul nimanui. Mama ei a sustinut-o si a luptat cu mentalitatea oamenilor care nu intelegeau de ce trebuie sa se duca Ramona la scoala. Asa a terminat gimnaziu, apoi liceu si apoi facultatea.
In anul 2001 destinul Ramonei s-a schimbat. A gasit specialistul pe care si-l dorea. Niculina a incercat toata viata s-o duca pe fetita ei oriunde unde auzea ceva ce i-a putea face bine, asa a ajuns cu Ramona la Institutul Peto din Ungaria. Ramona mi-a martusit:
“Eu eram foarte sceptica referitor la acest spital deoarece Ungaria era si ea o fosta tara comunista si nu credeam ca pot avea ceva nou fata de ce era in tara noastra, dar m-am inselat. Acolo am gasit ceea ce visasem eu. Terapeutii de acolo mi-au aratat ca orice problema are o solutie daca vrei sa reusesti. Ei mi-au schimbat viata, m-au invatat sa gandesc pozitiv, sa merg singura, sa-mi folosesc mana dreapta si mai ales sa fiu mandra de mine si de realizarile mele”.
La Institutul Peto se practica metoda Conductive-Education infiintata de Andreas Peto. Exercitiile fizice sunt combinate cu exercitii psiho-pedagogice care il fac pe pacient sa invete sa devina independent fata de cei din jurul lui. Asta a reusit si Ramona sa realizeze, sa se descurce singura in casa, sa-si faca singura toate necesitatile personale, dependenta fata de mama ei este o amintire acum. Dupa 23 de ani de mers in carut (11 ani de mers in carut la scoala), Ramona a renuntat la carut. In prezent merge si afara singura, dar mama ei mai trebuie sa stea in apropierea ei, inca nu are stabilitatea necesara sa mearga total singura.
Lupta Ramonei cu boala ei nu s-a terminat inca. Ca sa devina si afara in aer liber complet independenta ea mai are nevoie de terapia Conductive-Education, ceea ce inseamna bani multi. Mama ei s-a luptat 10 ani sa stranga bani pentru tratamentele efectuate la Institutul Peto. Dar aceasta lupta a facut ca Niculina sa se Imbolnaveasca foarte grav, in 2004 a aflat ca sufera de Trombageita, o boala care afecteaza foarte rau circulatia sangelui periferica. Aceasta boala i-a luat puterile de a mai lupta sa faca rost de bani pentru tratamentul fetitei ei. Dar Ramona nu a renuntat la lupta, in fiecare zi ea se gandeste cum ar mai putea strange cativa banuti pentru ca visele ei sa devina realitate. Costul unei cure de tratament este intre 1500-2000 de euro.
Ramona mai are multe alte vise de implinit in afara de a iesi invangatoare cu boala ei. Ea isi doreste in primul rand sa aibe grija de mama ei asa cum si ea s-a simtit ingrijita. Pentru asta trebuie sa fie complet independenta. Apoi Ramona mai viseaza si sa lucreze in jurnalism, sa scrie povesti de dragoste si sa aibe o fundatie unde oamenii sa gaseasca prieteni adevarati care sa le aline suferintele.
Pentru Ramona aceste visuri nu sunt nerealizabile pentru ca ea crede ca daca ar reusi sa fie independenta total si in aer liber, atunci ar lupta sa reuseasca ce-si propune.
Toti oamenii cu suflet care considera ca aceasta persoana merita sa fie ajutata sunt rugati sa noteze aceste conturi si sa faca un drum la banca unde pot face o donatie prin care sa o ajute pe Ramona sa-si continue tratamentul.
BANCA TRANSILVANIA, STRADA 13 DECEMBRIE NR 17,SUCURSALA BRASOV, JUDETUL BRASOV COD POSTAL 500158
In RON : RO52BTRL00801201U59057XX
In EURO: RO27BTRL00804201U59057XX
DACA SUNTETI DIN STRAINATATE TREBUIE SA ADAUGATI INAINTEA CONTULUI: SWFT BTRL RO 22 BV
Cu acest indemn la lupta, pentru a avea o viata mai buna, Ramona a reusit sa treaca cu oarecare usurinta prin greutatile pe care le-a avut in viata de cand se stie. Dumnezeu a vrut ca Ramona sa vina mai devreme pe lume, mama ei a nascut-o prematur la 7 luni, insa sanatoasa. Dar cauza sensibilitatii prea mari, Ramona a facut 5 aprinderi de plamani in primele 6 luni de viata si se presupune ca in acest interval de timp i s-a administrat un vaccin care nu avea voie sa-l faca. Atunci viata Ramonei s-a schimbat pentru totdeauna. La un an i s-a pus un diagnostic dur, encefalopatie infantila, cea ce inseamna o boala a creierului. Encefalopatia cuprinde la randul ei mai multe diagnosticuri mai mici. Mai exact, Ramona avea tetrapareza flasca, adica tot corpul ii era afectat de o paralizie (maini, picioare, ochi, gura, erau parti moarte). Doar intelectul era neafectat. Mamei Ramonei i-a fost sugerat s-o abandoneze. Dar, in loc sa faca asta, Niculina Lengyel a inceput lupta cu destinul fetitei ei.
Cand avea Ramona un an si jumatate, Niculina a aflat despre spitalul Dezna din judetul Arad unde l-a intalnit pe doctorul Barsan care i-a spus ca fata ei va avea o sansa sa se recupereze doar daca se munceste foarte mult cu ea. Niculina a inteles imediat mesajul si a inceput munca cu gandul ca intr-o zi va reusi sa o puna pe picioare pe fetita ei. Si a reusit asta.
Ramona mi-a martusit: “ Mamei mele ii datorez viata de acum. Mama mea a pus pe primul loc sanatatea mea in viata ei. Nu mai conta ca ea lucra doar noaptea pentru a fi alaturi de mine ziua ca sa-mi faca gimnastica ore intregi, nu mai conta ca era tanara si trebuia sa simta si ea bucuria de a trai. Tata se certa cu ea ca nu vrea sa aibe o viata de cuplu ca toti prietenii lor. La spital indura foamea ca sa mananc eu, suporta un regim de armata. La 5 si jumatate dimineata parintii trebuiau sa fie cu copiii in apa. Apoi toata ziua era cu mine la tratament pana la ora 18 “.
Dupa 1990, spitalul Dezna a ramas fara finantare, specialistii cei mai buni au plecat de acolo. Mama ei isi facuse treaba ei, ii dezvoltase muschii, o pusese pe picioare, Ramona mergea pe distante mici sprijinita, chiar facea cativa pasi singura. Dar mai departe nu se stia ce e de facut. Ramona mi-a spus ca a simtit toata copilaria lipsa unui specialist care sa o inteleaga, s-o invete cum ar trebui sa biruie marele ei dusman, frica de a merge, de a face un lucru nou. La Dezna nu l-a gasit, nici in alte parti unde a mai facut tratamente de recuperare, insa visa ca poate vreodata il va intalni. Cu timpul s-a resemnat crezand ca va ramane asa, mai ales ca doctorii au spus in fata ei ca nu se mai poate face nimic pentru ea.
Atunci Ramona s-a concentrat foarte mult pe scoala, si-a dorit mult sa invete sa citeasca si sa scrie, iar cu cat mergea la scoala mai mult cu atat isi dorea sa invete mai mult, sa afle informatii noi. Scoala devenise viata ei, nu au contat rautatile colegilor, profesorilor, ea era fericita ca reusea sa faca ceva pentru ea, singura, fara ajutorul nimanui. Mama ei a sustinut-o si a luptat cu mentalitatea oamenilor care nu intelegeau de ce trebuie sa se duca Ramona la scoala. Asa a terminat gimnaziu, apoi liceu si apoi facultatea.
In anul 2001 destinul Ramonei s-a schimbat. A gasit specialistul pe care si-l dorea. Niculina a incercat toata viata s-o duca pe fetita ei oriunde unde auzea ceva ce i-a putea face bine, asa a ajuns cu Ramona la Institutul Peto din Ungaria. Ramona mi-a martusit:
“Eu eram foarte sceptica referitor la acest spital deoarece Ungaria era si ea o fosta tara comunista si nu credeam ca pot avea ceva nou fata de ce era in tara noastra, dar m-am inselat. Acolo am gasit ceea ce visasem eu. Terapeutii de acolo mi-au aratat ca orice problema are o solutie daca vrei sa reusesti. Ei mi-au schimbat viata, m-au invatat sa gandesc pozitiv, sa merg singura, sa-mi folosesc mana dreapta si mai ales sa fiu mandra de mine si de realizarile mele”.
La Institutul Peto se practica metoda Conductive-Education infiintata de Andreas Peto. Exercitiile fizice sunt combinate cu exercitii psiho-pedagogice care il fac pe pacient sa invete sa devina independent fata de cei din jurul lui. Asta a reusit si Ramona sa realizeze, sa se descurce singura in casa, sa-si faca singura toate necesitatile personale, dependenta fata de mama ei este o amintire acum. Dupa 23 de ani de mers in carut (11 ani de mers in carut la scoala), Ramona a renuntat la carut. In prezent merge si afara singura, dar mama ei mai trebuie sa stea in apropierea ei, inca nu are stabilitatea necesara sa mearga total singura.
Lupta Ramonei cu boala ei nu s-a terminat inca. Ca sa devina si afara in aer liber complet independenta ea mai are nevoie de terapia Conductive-Education, ceea ce inseamna bani multi. Mama ei s-a luptat 10 ani sa stranga bani pentru tratamentele efectuate la Institutul Peto. Dar aceasta lupta a facut ca Niculina sa se Imbolnaveasca foarte grav, in 2004 a aflat ca sufera de Trombageita, o boala care afecteaza foarte rau circulatia sangelui periferica. Aceasta boala i-a luat puterile de a mai lupta sa faca rost de bani pentru tratamentul fetitei ei. Dar Ramona nu a renuntat la lupta, in fiecare zi ea se gandeste cum ar mai putea strange cativa banuti pentru ca visele ei sa devina realitate. Costul unei cure de tratament este intre 1500-2000 de euro.
Ramona mai are multe alte vise de implinit in afara de a iesi invangatoare cu boala ei. Ea isi doreste in primul rand sa aibe grija de mama ei asa cum si ea s-a simtit ingrijita. Pentru asta trebuie sa fie complet independenta. Apoi Ramona mai viseaza si sa lucreze in jurnalism, sa scrie povesti de dragoste si sa aibe o fundatie unde oamenii sa gaseasca prieteni adevarati care sa le aline suferintele.
Pentru Ramona aceste visuri nu sunt nerealizabile pentru ca ea crede ca daca ar reusi sa fie independenta total si in aer liber, atunci ar lupta sa reuseasca ce-si propune.
Toti oamenii cu suflet care considera ca aceasta persoana merita sa fie ajutata sunt rugati sa noteze aceste conturi si sa faca un drum la banca unde pot face o donatie prin care sa o ajute pe Ramona sa-si continue tratamentul.
BANCA TRANSILVANIA, STRADA 13 DECEMBRIE NR 17,SUCURSALA BRASOV, JUDETUL BRASOV COD POSTAL 500158
In RON : RO52BTRL00801201U59057XX
In EURO: RO27BTRL00804201U59057XX
DACA SUNTETI DIN STRAINATATE TREBUIE SA ADAUGATI INAINTEA CONTULUI: SWFT BTRL RO 22 BV
Bine ai venit Ramona!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu